Articole presa

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, modificarea și completarea unor prevederi contabile

Material publicat în cotidianul Mesagerul Hunedorean în data de 25 iunie 2019.

https://www.mesagerulhunedorean.ro/sistemul-de-raportare-contabila-la-30-iunie-2019-a-operatorilor-economici-modificarea-si-completarea-unor-prevederi-contabile/

Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, Transparență decizională, a fost publicat, în data de 20.06.2019, Proiect Ordin pentru aprobarea sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum și pentru modificarea și completarea unor prevederi contabile.

Potrivit prevederilor art.28 alin.(2) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice poate solicita întocmirea de raportări contabile, de către  persoanele prevăzute de lege, şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar.

Pentru situaţiile financiare anuale ale operatorilor economici, modelele acestora sunt prevăzute de reglementările contabile aplicabile, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

În scopuri de raportare contabilă, reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, prevăd trei categorii de entităţi, respectiv: microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari, încadrate astfel în funcţie de criteriile de mărime prevăzute de Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului. De asemenea, în înțelesul acelorași reglementări, sub aspectul cerințelor de raportare contabilă, sunt asimilate entităților mijlocii și mari entitățile de interes public, respectiv societățile/companiile naționale, societățile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome.

Prin proiectul de act normativ sunt propuse a se reglementa următoarele aspecte, precizate în Referatul de aprobare:

  1. Prevederi referitoare la raportările contabile

Se propune ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 să se aplice operatorilor economici care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1802/2014, cu modificările și completările ulterioare sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul de ordin este structurat astfel încât să rezulte care este conţinutul de informaţii al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2019 întocmite de entităţi în funcţie de reglementările contabile aplicabile.

Menţionăm că pentru indicatorii din raportările contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, cum sunt inventarierea obligatorie şi evaluarea tuturor elementelor bilanţiere, iar nivelul de detaliere a informaţiilor prezentate este mai redus, prin comparație cu situațiile financiare anuale.

Întrucât datele cuprinse în raportările contabile la 30 iunie sunt destinate, în principal, instituţiilor statului, informațiile propuse a se raporta conform proiectului de ordin au fost stabilite în urma consultării instituţiilor care utilizează baza de date a Ministerului Finanţelor Publice.

  1. Alte aspecte reglementate prin proiectul de ordin

 a) referitor la ajustările pentru deprecierea avansurilor acordate furnizorilor

Deoarece s-a constatat că și avansurile acordate furnizorilor pot fi depreciate, se impune introducerea în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, respectiv persoanelor juridice fără scop patrimonial, a unor conturi distincte care să reflecte atât constituirea, cât și reluarea acestor deprecieri.

În mod corespunzător, se propune completarea prevederilor referitoare la funcțiunea conturilor.

b) referitor la erorile constatate în legătură cu situațiile financiare interimare

Prin proiectul de ordin se propune ca Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 450/2016, să se aplice și în cazul situațiilor financiare interimare întocmite de operatorii economici potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și depuse de aceștia la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

c) referitor la aria de aplicabilitate a reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă

Prin proiectul de act normativ se propune menționarea explicită în cuprinsul ariei de aplicabilitate a Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 170/2015, a persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea de imobile/apartamente/camere, care desfășoară activități producătoare de venit și al căror venit net anual este determinat în sistem real, potrivit Codului fiscal.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *