Competența de soluționare a contestațiilor (2)
Material publicat în cotidianul Mesagerul Hunedorean în data de 28 septembrie 2021
https://www.mesagerulhunedorean.ro/competenta-de-solutionare-a-contestatiilor-2/
Pe site-ul Ministerului Finanțelor, Transparență, Proiecte de acte normative, a fost publicat, în data de 27.09.2021, Proiect OUG pentru modificarea articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. II pct. 9 şi art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare .
În completarea materialului publicat anterior (19.04.2021) pe această temă, în cele ce urmează prezentăm principalele aspecte privitoare atât la descrierea situației actuale, cât și la schimbările preconizate – așa cum sunt conținute în Nota de fundamentare a proiectului actului normativ.
a) Descrierea situației actuale
În momentul actual sunt adoptate acte normative de nivel superior care impun modificări și completări ale prevederilor Hotărârii Guvernului nr.34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanțelor Publice, după cum urmează:
Legea nr. 295/2020, la art. II – Dispoziții tranzitorii, punctul 9, dispune ca Ministerul Finanţelor Publice să preia, în termen de 6 luni, de la data publicării, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia. Direcția generală de soluționare a contestațiilor urmează a fi preluată ca structură funcțională în cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor. Pentru asigurarea funcționalității activității de soluționare a constestațiilor se preiau corelativ din ANAF posturi pentru a asigura funcționalitatea structurilor suport necesare funcționării corespunzătoare acestei structuri.
În prezent, în realizarea funcțiilor sale, ANAF exercită și atribuția prevăzută la art.7 lit. A, punctul 25, respectiv ”soluţionează contestaţiile şi plângerile prealabile formulate împotriva actelor emise în exercitarea atribuţiilor”.
Activitatea de soluționare a contestațiilor este reglementată de Titlul VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia organele de soluționare a contestațiilor soluționează contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, a deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilită prin decizie de modificare a bazei de impunere, care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile aferente acestora, precum şi contestaţiile formulate împotriva deciziilor de reverificare.
În afară de activitatea de soluționare a contestațiilor, se întocmesc și se pun la dispoziția structurii care reprezintă Agenţia în fața instanțelor de judecată propuneri privind întâmpinările în dosarele având ca obiect decizii emise în soluționarea contestațiilor, precum și documentele necesare constituirii dosarului la instanță.
Prin Legea nr. 295/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, s-a statuat preluarea activității de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal în cadrul Ministerului Finanțelor și, în plus față de atribuțiile specifice în vigoare la acest moment, acesteia ii revin și următoarele:
- soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor care până la această modificare legislativă erau soluționate de organele fiscale emitente;
- reexaminarea deciziei de soluționare în condițiile prevăzute de lege.
Activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal este desfășurată prin structuri organizate atât la nivelul aparatul propriu al Agenției, cât și la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
b) Schimbări preconizate
Se propune prorogarea termenului prevăzut la la art. II – Dispoziții tranzitorii, punctul 9 și la art. III – Dispoziții finale, din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, cu privire la preluarea activității de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central de la data de 1 octombrie 2021 la data de 31 martie 2022.
Propunerea are în vedere evitarea unor disfuncționalități în ceea ce privește activitatea de soluționare a contestațiilor, cu legătură directă cu aplicarea legislației fiscale în vederea acordării unui tratament echitabil contribuabililor, precum și faptul că până în prezent nu au fost aprobate actele normative de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și Hotărârii Guvernului nr. 520/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la organizarea și funcționarea ANAF.
Societatea TVG TAX AUDIT SRL
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar