Articole presa

Finanțarea IMM-urilor și domeniului HORECA

Article publicat în cotidianul Mesagerul Hunedorean în data de 15 septembrie 2020

https://www.mesagerulhunedorean.ro/finantarea-imm-urilor-si-domeniului-horeca/

               În Monitorul Oficial nr.824 din 8 septembrie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.159/2020 din 3 septembrie 2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare „ELECTRIC UP”

În cele ce urmează prezentăm, succint, principalele reglementări conținute în actul normativ, după cum urmează:

Programul se implementează printr-un ghid de finanţare, respectiv Ghidul de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, care cuprinde:

a) obiectul, scopul şi obiectivul programului;

b) procedura de depunere a solicitărilor şi criteriile de validare a dosarelor aplicanţilor;

c) condiţiile şi termenele de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare şi decontare a proiectului propus;

d) implementarea şi monitorizarea proiectului aprobat;

e) anexa nr. 1 privind indicatorul de performanţă, criteriile tehnice de eligibilitate a operatorilor economici şi cuantumul finanţării, care se adresează proiectelor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi cel puţin a unei staţii de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minimum două puncte de încărcare.

Prin Programul de finanţare „ELECTRIC UP” se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor întreprinderi mici şi mijlocii în sensul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HORECA, conform Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, astfel cum a fost actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, una dintre activităţile corespunzătoare domeniului HORECA, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Proiectul de investiţii supus cererii de finanţare trebuie să conţină o putere instalată minimă de 27 kWp şi minimum o staţie de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

În cadrul Programului de finanţare „ELECTRIC UP”, solicitantul depune o cerere de finanţare pentru un singur proiect, în fiecare ciclu de finanţare.

Solicitanţii pot beneficia de finanţare nerambursabilă obţinută în cadrul Programului de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare privind schemele ajutorului de minimis, conform Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

În procesul de implementare a Programului „ELECTRIC UP” privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in se utilizează mecanismul decontării cererilor de plată, stabilit prin intermediul schemei de ajutor de minimis.

În cadrul Programului „ELECTRIC UP” privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate în condiţiile stabilite prin schema de ajutor de minimis.

Avansul de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile se va acorda beneficiarului în urma prezentării unui instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, conform normelor prevăzute în Ghidul de finanţare; acordarea avansului va fi prevăzută în schema de acordare a ajutorului de minimis, ce va fi supusă avizării Ministerului Finanţelor Publice şi Consiliului Concurenţei.

Ghidul de finanţare a Programului „ELECTRIC UP” pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi montarea staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, adresat întreprinderilor mici şi mijlocii şi operatorilor economici din domeniul HORECA, se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi se publică pe pagina electronică a Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *