Întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale
Material publicat în cotidianul Mesagerul Hunedorean în data de 19 ianuarie 2022
Pe site-ul Ministerului Finantelor, Transparență, Proiecte de acte normative, a fost publicat,în data de 22 decembrie 2021, Proiect Ordin privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi pentru reglementarea unor aspecte contabile.
În cele ce urmează, prezentăm principalele aspect legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale pentru entitățile care aplică Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1802/2014, cu modificările și completările ulterioare.
A. Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii de mărime prevăzute la pct.9 alin.(2) din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume:
a) totalul activelor: 1.500.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ prescurtat (cod 10), în structura prevăzută la pct. 599 din reglementările contabile;
- cont prescurtat de profit şi pierdere (cod 20), în structura prevăzută la pct. 601 din reglementările contabile.
Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative” (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate” (cod 40), cuprinse în structura prevăzută la pct. 6, respectiv 8, din anexa nr. 4 la ordin .
Microentităţile prezintă informaţii potrivit pct. 576 alin. (2) din reglementările contabile.
B. Entităţile care la data bilanţului nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii de mărime prevăzute la pct.9 alin.(3) din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume:
a) totalul activelor: 17.500.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ prescurtat (cod 10), în structura prevăzută la pct. 599 din reglementările contabile;
- cont de profit şi pierdere (cod 20), în structura prevăzută la pct. 600 din reglementările contabile;
- note explicative la situaţiile financiare anuale.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative” (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate” (cod 40), cuprinse în structura prevăzută la pct. 7, respectiv 8, din anexa nr. 4 la ordin.
C. Entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii de mărime prevăzute la pct. 9 alin. (4) din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume:
a) totalul activelor: 17.500.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50, precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ (cod 10), în structura prevăzută la pct. 598 din reglementările contabile;
- cont de profit şi pierdere (cod 20), în structura prevăzută la pct. 600 din reglementările contabile;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de trezorerie;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative” (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate” (cod 40), cuprinse în structura prevăzută la pct. 7, respectiv 8, din anexa nr. 4.
D. În vederea raportării unitare a informaţiilor, bilanţul/bilanţul prescurtat va purta simbolul „cod 10”, iar contul de profit şi pierdere/contul prescurtat de profit şi pierdere, simbolul „cod 20”.
E. În cazul entităţilor nou-înfiinţate, acestea pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de raportare situaţiile financiare anuale prevăzute fie la pct. 20, fie la pct. 21 din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
F. Pentru exerciţiul financiar al anului 2021, entităţile întocmesc situaţii financiare anuale corespunzător categoriei în care se încadrează potrivit pct. 9 din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2021, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la pct. A- C de mai sus, după caz, se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar curent. Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile respective pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare întocmite la finele exerciţiului financiar astfel ales şi care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2022.
Entităţile mijlocii şi mari, precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţiile financiare anuale prevăzute la pct. 21 din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Respectivele situaţii financiare anuale fac obiectul auditului statutar.
Sunt supuse, de asemenea, auditului entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 16.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Obligaţia de auditare pentru entităţile prevăzute mai sus se aplică atunci când acestea depăşesc limitele respective în două exerciţii financiare consecutive. Totodată, entităţile respective sunt scutite de la obligaţia de auditare a situaţiilor financiare anuale dacă limitele a două dintre cele trei criterii menţionate nu sunt depăşite în două exerciţii financiare consecutive.
Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile prevăzute mai sus pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare întocmite la finele exerciţiului financiar astfel ales, şi care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2022.
G. Notele explicative cuprinse în capitolul 6 „Note explicative la situaţiile financiare anuale” din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt limitative, acestea urmând să conţină cel puţin informaţiile cerute de capitolul respectiv.
H. Entităţile înscriu în formularul „Contul de profit şi pierdere”, la rândul 23 „Salarii şi indemnizaţii”, respectiv în formularul „Contul prescurtat de profit şi pierdere”, la rândul 04, toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale.
La rândurile 38 şi 39 din formularul „Date informative” (cod 30) se cuprinde contravaloarea tichetelor acordate, potrivit legii.
x
x x
Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele:
a) pentru societăţile, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 alin. (1) – (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare nu întocmesc situaţii financiare anuale, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii.
Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar