Declarația unică – 2022
Material publicat în cotidianul Mesagerul Hunedorean în data de 22 martie 2022
https://www.mesagerulhunedorean.ro/declaratia-unica-2022/
Pe site-ul Agenției Naționale de Aministrare Fiscală, Ghiduri curente și alte materiale informative, a fost publicată, în data de 07.01.2022, Broșura privind declarația unică 2022 (Formular 212).
În cele ce urmează, prezentăm principalele informații conținute în materialul informativ precizat mai sus, astfel:
Cine depune declarația unică?
Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Declarația se depune și de către următoarele categorii de contribuabili:
a) profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și persoanele fizice care obținvenituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe care au beneficiat de:
– indemnizația prevăzută la art.XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare;
– indemnizația prevăzută la art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernuluinr.132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
– indemnizația prevăzută la art.6 alin.(1) lit.a) și/sau lit.b) din Ordonanța deurgență a Guvernului nr.111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
b) avocați care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art.XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.
Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Care este termenul de depunere?
Declarația se depune:
– în termen de 30 de zile de la data începerii activității/încheierii contractului între părți, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală și care nu au avut, până la acea dată, obligația depunerii declarației unice;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat și stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale;
– până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea și declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum și pentru declararea și stabilirea contribuțiilor sociale datorate;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii, în cazul exercitării opțiunii privind destinația unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private;
– în termen de 30 de zile de la data încetării activității/rezilierii contractului între părți, în cazul contribuabililor care încetează o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală și care nu au avut, până la acea dată, obligația depunerii declarației unice.
Se poate corecta declarația?
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie inițiativă, ori de câte ori informațiile actuale nu corespund celor din declarația depusă anterior, prin depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Declarația rectificativă se completează înscriindu-se toate datele și informațiile prevăzute în capitolul supus rectificării, inclusiv cele care nu diferă față de declarația inițială/anterioară.
Cum se depune declarația?
Declarația se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro;
– prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;
Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:
– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;
– completarea Declarației Unice;
– depunerea Declarației Unice.
Societatea TVG TAX AUDIT SRL
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar